Matteo Fedele nu consideră Astra o pradă uşoară în finala Cupei: „Orice echipă se motivează pentru trofee

Matteo Fedele nu consideră Astra o pradă uşoară în finala Cupei: „Orice echipă se motivează pentru trofee
  • Publicat:

Universitatea Craiova dispută sâmbătă, la Ploieşti, finala Cupei României, cu Astra Giurgiu. Oltenii sunt pentru a doua oară în ultimii patru ani în ultimul act, în timp ce giugiuvenii dispută a treia oară în ultimii cinci ani meciul decisiv pentru câştigarea competiţiei.

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Matteo Fedele, consideră că problemele cu care se confruntă Astra în campionat nu vor conta la finala Cupei României, deoarece motivaţia este alta atunci când este un trofeu în joc.

Matteo Fedele nu consideră Astra o pradă uşoară în finala Cupei

„Astra Giurgiu nu trece prin cea mai bună perioadă, însă sigur nu va fi un meci uşor, pentru că orice echipă se motivează extraordinar în meciurile pentru trofee. Trebuie să ne pregătim foarte bine în special din punct de vedere mental şi, dacă vom intra pe teren cu atitudinea potrivită, vom câştiga”, a declarat Matteo Fedele pentru revista oficială a clubului din Bănie.

Mijlocaşul elveţian a vorbit şi despre celălalt obiectiv al Universităţii Craiova în acest final de sezon: ocuparea locului 3, unde lupta se dă cu Sepsi. Cu două runde înaintea finalului sezonului, cele două formaţii sunt la egalitate, Sepsi având punctele rotunjite la intrarea în play-off.

„Cred că trebuie să acceptăm faptul că playoff‑ul este unul mult mai echilibrat valoric faţă de anii trecuţi. Atât Botoşani şi Clinceni, dar mai ales Sepsi, au arătat că dacă sunt într‑o zi bună şi în care dau totul pe teren pot să învingă pe oricine. Nu doar noi am avut probleme cu ei, ci şi CFR‑ul şi FCSB‑ul. Continuăm să jucăm şi vedem unde ne vom situa când se va trage linie.

Sepsi este într‑adevăr o echipă foarte bună, însă nu e singura echipă bună din playoff. Ce contează este că în acest moment suntem în faţa lor în clasament şi, cum nici nu mai avem de jucat un meci direct cu ei, înseamnă că totul depinde de noi şi ne putem concentra pe jocul nostru”, mai spune Fedele.

Fedele: „Concurenţa pe posturi este foarte intensă la Craiova”

Revenit în Bănie în iarnă, după o perioadă petrecută în Liga a II-a franceză, la Valenciennes, Fedele spune că şi-ar fi dorit să joace mai mult la Universitatea, dar consideră benefică şi concurenţa cu Mateiu, Nistor şi Cicâldău, pe care îi include între cei mai buni mijlocaşi români.

„Din păcate nu am fost la 100% în această a doua jumătate de sezon, deoarece îmi lipseau mult meciurile din picioare, însă mă simt din ce în ce mai bine şi cred că voi arăta tot mai multe în perioada ce va urma. Mi‑ar fi plăcut să joc mai mult, dar asta este situaţia.

Concurenţa pe posturi este foarte intensă la Craiova în general, dar cu atât mai mult în linia de mijloc, unde avem trei dintre cei mai valoroşi fotbalişti români. E greu să joci înainte oricăruia dintre Nistor, Cicâldău şi Mateiu, însă mie îmi place această presiune şi sper că voi deveni un fotbalist mai bun datorită ei”, declară mijlocaşul de 28 de ani.

Ouzounidis vrea posesie prelungită, recuperarea rapidă a mingii şi agresivitate

Matteo Fedele spune că strategia tactică a lui Marinos Ouzounidis presupune posesie prelungită, recuperarea rapidă a mingii şi agresivitate.

„Ouzounidis este un antrenor cu foarte multă experienţă şi cu multe idei pe care trebuie să le punem în practică. Ne cere să muncim mult şi noi facem încă eforturi să transpunem sfaturile dumnealui pe teren, dar şi la antrenamente sau în viaţa privată. Cred că, pe măsură ce îl vom înţelege mai bine şi vom munci la ceea ce ni se cere, vom arăta tot mai bine.

Cred că ne propunem să controlăm mai mult jocul, o posesie mai răbdătoare şi mai prelungită, dar şi un joc mai agresiv, care să ne facă să recuperăm mingea în cât mai scurt timp după ce a fost pierdută. Cred că o astfel de atitudine denotă mai multă forţă şi influenţă din partea echipei, totul este să arătăm asta şi la final, pe tabelă”, a declarat Fedele.

12 prezenţe are Fedele pentru Unuversitatea Craiova în acest sezon, cu 1 gol şi 1 assist

 

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×